rialto bridge

Podul Rialto este unul dintre cele patru poduri care traversează Canal Grande din Veneția. El este cel mai vechi pod peste canal și reprezintă linia de demarcație între sestierele San Marco și San Polo,Adresă: Sestiere San Polo, 30125 Venezia VE, ItaliaÎnceperea construcției: 1588Lungime totală: 48 mDeschidere: iulie 1591Locație: Veneția

Podul Rialto ( italiană : Ponte di Rialto , venețian : Ponte de Rialto ) este cea mai veche dintre cele patru poduri se întinde pe Canal Grande din Veneția , Italia . Conectând sestieri (raioanele) San Marco și San Polo , a fost reconstruită de mai multe ori de la prima sa construcție ca pod de ponton în secolul al XII-lea și este acum o importantă atracție turistică în oraș.Actualul pod de piatră , o singură deschidere proiectată de Antonio da Ponte , a fost finalizat în 1591. Este similar cu podul de lemn pe care la reușit. Două rampe înclinate merg spre un porticcentral . Pe ambele părți ale porticului, rampele acoperite poartă rânduri de magazine. Ingineria podului a fost considerată atât de îndrăzneață încât arhitectul Vincenzo Scamozzi a prezis o ruină viitoare. Podul și-a sfidat criticii să devină una dintre icoanele arhitectonice ale Veneției.Întreținerea a fost vitală pentru podul de lemn . A fost parțial arsă în revolta condusă de Bajamonte Tiepolo în 1310. În 1444, sa prăbușit sub ponderea unei mulțimi care urmărea o paradă de barcă și sa prăbușit din nou în 1524.

Ideea de a reconstrui podul în piatră a fost inițial propusă în 1503. În următoarele decenii s-au luat în considerare mai multe proiecte. În 1551, autoritățile au solicitat, printre altele, propuneri de reînnoire a Podului Rialto. Planurile au fost oferite de arhitecți celebri, cum ar fi Jacopo Sansovino , Palladio și Vignola , dar toate au implicat o abordare clasică cu mai multe arcuri, care au fost considerate inadecvate situației. De asemenea, Michelangelo a fost considerat proiectant al podului.

Dezvoltarea și importanța pieței Rialto pe malul estic au sporit traficul pe podul plutitor, așa că a fost înlocuit în 1255 de un pod de lemn.Această structură avea două rampe înclinate care se întâlneau într-o secțiune centrală mobilă, care putea fi ridicată pentru a permite trecerea navelor înalte. Legătura cu piața a dus în cele din urmă la o schimbare de nume pentru pod. În prima jumătate a secolului al XV-lea, au fost construite două rânduri de magazine de-a lungul laturilor podului. Chiriile au adus un venit Trezoreriei Statului, care a ajutat la menținerea podului.Prima trecere uscată a Canalului Mare a fost un pod ponton construit în 1181 de Nicolò Barattieri . Acesta a fost numit Ponte della Moneta, probabil din cauza monetăriei care se afla lângă intrarea de la est.